stiri
  Riders Club a lansat calendarul de MTB pe 2015

18 Februarie 2015

O parte din incasari se va directiona catre un proiect de responsabilitate sociala
 
In curand se va da startul la sport si distractie pe doua roti, odata cu debutul sezonului competitional Riders Club 2015.  Recent a fost lansat si calendarului oficial de evenimente MTB organizate de MPG, fiind pregatite noi curse, iar la o parte din competitiile vechi fiind redesenate traseele, astfel incat experienta riderilor sa fie imbunatatita.
Calendarul pentru 2015 al Riders Club se lanseaza cu trei evenimente apropiate ca data: Urban Trail XCC (Bucuresti) – 15 martie, Ziua B (Bucuresti) – 18 aprilie si Beach Race XCO (Corbu/ Constanta) – 25 aprilie. Urmeaza inca 9 competitii pe tot parcursul anului, in Padurea Sitaru (Ilfov), Campulung, Mihai Bravu (Giurgiu), Gura Humorului, Paulesti (Prahova), Bicaz, Bucuresti, Moara Vlasiei si Prundu (Giurgiu).
 
In plus, in acest an MPG isi propune sa aduca in prim-plan un proiect de responsabilitate sociala dedicat copiilor defavorizati care se confrunta cu diferite probleme de sanatate. Simplul fapt ca iubitorii de miscare aleg sa se bucure de libertatea lor in cadrul evenimentelor sportive MPG va deveni o sansa acordata unui copil de a trai la randul sau aceasta experienta, de care este privat in prezent. Astfel, intreaga desfasurare de forte a MPG, a partenerilor sai, a afiliatilor si a sponsorilor, cat si participarea ciclistilor la evenimentele Riders Club vor da o noua dimensiune proiectului si un plus considerabil de valoare. 
 
Va asteptam la concursurile Riders Club din 2015!